Copiii sunt extrem de selectivi și pretențioși atunci când vine vorba de mâncare, mai ales când în meniu este introdusă carnea. Pe măsură ce cresc devin și mai pretențioși, iar de multe ori stabilirea meniului zilnic poate deveni o adevărată provocare. Și aici nu fac referire la copii foarte mici ci deja la adolescenți.
Totuși este normal ca preferințele alimentare să se schimbe odată cu înaintarea în vârstă. Iată câteva tipuri de carne pe care mulți oameni nu le iubeau în copilărie și care acum le plac:
- Ficatul: Mulți copii evită ficatul din cauza gustului său puternic, a aspectului și texturii. Însă cu timpul ficatul ajunge să fie apreciat datorită proprietăților nutritive, mai ales dacă este corect preparat.
- Fructe de mare: Gustul sărat și textura specifică a fructelor de mare nu este ușor de acceptat de copii. Cu timpul, acestea devin adevărate delicatese mai ales preparate din creveți, caracatiță sau midii. Eu ador să mănânc fructe de mare! Sunt top în bucătărie!
- Peștele: Se zice că nici o masă fără pește. Copiii resping peștele din cauza mirosului dar și din cauza oaselor. Totuși trebuie multă atenție deoarece peștele nu poate fi dat oricum la copii. Trebuie verificat bine încă de când e cumpărat și curățat cu atenție înainte de a fi oferit copilului.
- Carnea de miel: Carnea de miel este mai rigidă și are un miros mai puternic de aceea poate fi respinsă de către copii. Pe parcurs aceasta poate deveni o delicatesă. Copilul meu de exemplu mănâncă cu plăcere carne de miel.
- Carnea de vită: La fel ca și în cazul mielului, carnea de vită este mai puțin acceptată de către copii. Fiind mai rigidă și având un miros specific, carnea de vită nu este preferată de copii însă pe parcurs își pot schimba gusturile.
- Vânătul: Carnea de vânăt este adesea mai atractivă pentru adulți decât pentru copii. Gustul său intens și textura sa pot varia în funcție de tipul de vânătoare și de modul în care este gătită.
Cea mai ușor de acceptat de către copii este carnea de pui, deși o consider mai periculoasă pentru sănătate decât carnea de porc din cauza faptului că puii din crescătorii sunt hrăniți artificial pentru a grăbi procesul de creștere, iar carnea pentru a fi menținută proaspătă poate fi injectată cu apă cu sare. Deci dacă nu aveți o sursă sigură, cum ar fi bunici care pot crește păsări, mai bine evitați să dați copiilor carne de pui. O alternativă ar fi însă carnea de rață.
O modalitate de a îl determina totuși să guste și să încerce mai multe tipuri de carne este implicarea în procesul de preparare! O să guste cu siguranță din munca lui!
Copiii în general mănâncă cam ce se gătește în familie încă de mici. Însă au momente de acomodare cu noile gusturi și nu toți acceptă ce e nou atât de ușor. În plus sunt tentați să fie influențați de frați mai mari sau alți membri din familie care resping anumite preparate.
De exemplu. Tata nu mănâncă deloc carne de oaie. Nici să nu o vadă. La mine în familie nu s-a mâncat deloc carne de oaie, iar când am fost pusă în situația de a gusta un astfel de preparat am spus din start: Eu nu mănânc oaie. De ce? Că nu îmi place! Păi ai gustat? Nu, dar nu mănânc. Ok… însă la un moment dat am cedat tentației, iar acum pot spune că mâncăm carne de oaie aproape săptămânal.
Nu la fel m-am împăcat însă cu carnea de vită. Nici în copilărie și nici acum. Nu refuz dar nici nu sunt fan.
Însă când eram copil ocazional se gătea carne de iepure în familie. Nu prea îmi plăcea, iar acum nici nu vreau să îl văd.
Deci la baza refuzurilor unui copil de a accepta carnea în meniu sunt mai multe considerente, cum ar fi: personalitatea, influența unor membri din familie, obiceiurile din familie și nu în ultimul rând modul de preparare și impactul vizual! Și mai sunt și schimbările hormonale din timpul creșterii când le mai schimbă cumva percepția asupra preferințelor culinare.
De exemplu copilul meu ca avut o perioadă mânca ce tip de carne îi dădeam. Apoi a avut o perioadă în care îmi refuza orice carne. Cum este fanul nr. 1 al nașului, acesta a găsit o metodă de a îl face să mănânce carne. I-a spus că e de șopârlă. Și l-a crezut, așa că și la restaurant comandam de șopârlă specială pentru el, făcând semn discret chelnerului care intra în joc și îl servea: ”aici e șopârla dvs.” O minciună nevinovată cât organismul să primească și acea doză de proteină necesară. Acum nu mai este cazul. Știe că nu îi dădeam șopârlă și ne distrăm împreună pe seama acestei abordări.
Este important să țineți cont de faptul că preferințele alimentare sunt subiective și pot varia de la o persoană la alta. Ceea ce nu vă plăcea în copilărie ar putea deveni un aliment preferat pe măsură ce vă dezvoltați gusturile și încercați noi preparate culinare.