Horia tocmai i-a scris moșului că vrea un cățeluș. L-am avut pe Micky. A petrecut primii anișori alături de el. A fost un cățel extrem de devotat, docil, cuminte și inteligent. Când l-am adoptat nu iubea copiii. A prins frica lor deoarece fix venirea unui copil nou în familie l-a alungat din familie și astfel și-a pierdut astfel și prietenul… un copil mai mărișor care se pare nu a avut nici un cuvânt în fața părinților mult prea hotărâți să îi caute o altă familie. Nu suporta copiii însă îi tolera. Dar dacă venea în casă… era jale. Să nu se apropie nici unul de el.

Îmi aduc aminte și acum când l-a luat soțul meu acasă. A înțeles de când l-a văzut că el este. Și l-a întâmpinat cu bucurie și a venit cu el fără să fie nevoie să îl urce forțat în mașină. A urcat de bună voie, s-a așezat pe scaunul din dreapta de parcă ar fi fost al nostru de o viață și a așteptat să fie luat în noua lui casă. Și s-a adaptat foarte repede. A plâns doar în prima zi când a rămas singur închis în casă cât noi a trebuit să mergem la muncă. Apoi s-a obișnuit cu programul nostru. ne simțea de când intram pe alee și lătra bucuros că am venit acasă. Avea doar un an jumătate când l-am luat în familia noastră și a îmbătrânit alături de noi. Nu era microcipat, dar avea vaccinurile la zi. La fel și deparazitarea internă și externă. Era important să îi fac deparazitare externa caini pentru sănătatea lui, dar și pentru ca noi să nu avem parte de surprize neplăcute.

Când a venit Horia pe lume, ne-a așteptat. Mi-a zis soțul că doar pe preșul de la ușă stătea cu căpușorul pe papucii mei. Iar când a ajuns acasă, a primit noul membru cu curiozitate și o doză de frică. Nici vorbă să îl latre. Când ieșeam afară nu lăasa pe nimeni să se apropie de cărucior. din cățelul prietenos cu adulții dar care nu iubea copiii, a devenit cățelul care nu suporta ca cineva să se apropie de copil. Îi lătra pe toți care se apropiau de cărucior sau de copil. Ba o dată a sărit în cărucior să vadă dacă e bine copilul, s-a întors și îl lătra pe individul care îi invadase spațiul. Când băiatul dormea în pat, se așeza lângă el ca și cum i-ar veghea somnul, iar când băiatul a mai crescut mâncau amândoi din aceeași pâine… A fost cel mai bun prieten al lui. De când nu mai e, nu și-a arătat intenția de a avea alt prieten. Însă acum, după mult timp i-a scris Moșului că vrea un cățel, sau măcar o pisicuță.

Un motănel am avut înainte să avem cățel. Însă nu prea iubea viața la bloc, fiind obișnuit cu libertatea și avea obiceiul să evadeze. Fiind la parter reușea să iasă chiar dacă aveam geamul rabatat. Când mergeam la țară îl luam cu noi, iar acolo era cel mai fericit. Așa că acolo a rămas, asta până când a dispărut. Era un motan foarte frumos, birmanez. Și mult prea inteligent ca să se lase prins de câini. Fiind foarte prietenos, tind să cred că cineva l-a luat când el a plecat în expedițiile de cucerire. Greșeli ale tinereții. Vorbim de un pisoi care l-am avut acum mai bine de 15 ani. Acum consider că sterilizarea pisicilor este foarte importantă, iar dacă aș adopta o pisicuță sau motănel cu siguranță le-aș steriliza.

Știu cât de importantă este dezvoltarea unui copil alături de un animal de companie așa că luăm în calcul ca pe viitor să adoptăm un nou membru blănos. Însă în momentul de față nu cred că reușim să îi oferim atenția de care are nevoie, așa că mai întâi să terminăm construcția de la țară, iar mai apoi cu siguranță vom adopta!

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.