Marțișor parfumat

0

S-a tot discutat în ultimele zile despre mărțișoare, dacă ar trebui sau nu oferite în această perioadă, având în vedere că numărul cazurilor persoanelor infectate cu SARS-COV 2 este într-o ușoară creștere.

Deja îmi pare că se vrea prea mult. Am respectat cu sfințenie normele sanitare. Am păstrat distanțarea fizică, am renunțat la strângeri de mână și îmbrățișări calde și nu mi-am vizitat părinții și bunicii. Am purtat în permanență mască în locurile publice, chiar și înainte de a deveni obligatorie și am triplat consumul de săpun. Nu mai spun de spirt, care nu îmi lipsea din geantă. Poate toate aceste măsuri mi-au fost de folos deoarece am fost feriți de virus. Ba chiar nici banala răceală nu s-a mai prins de noi, așa că nici nu am avut motive să devenim suspecți. Nici în contact direct cu persoane infectate nu am intrat. Poate am fost norocoși, asta pentru că cei care au avut ghinion, la rândul lor au respectat normele de igienă.

Acum nu ne recomandă să oferim flori și mărțișoare, simbol al primăverii și un mijloc de trai pentru alții colegelor. Dragii mei, mulți dintre noi deja ne-am imunizat. În plus nu există dovezi că virusul ar sta pe mărțișoare sau flori. La fel de bine ne putem infecta și în supermarket atingând produse atinse și de alții. Să fim serioși, nu mâncăm mărțișoarele, purtăm mască atunci când le cumpărăm, purtăm mască atunci când le oferim. Așa că nu consider nimic greșit în a continua această tradiție. Cine nu dorește să ofere mărțișoare, poate să nu o facă. Însă o mică bucurie ne face să ne aducem aminte de ce însemna cândva libertatea.

Dacă pentru colegele de la școală luăm mărțișoare, iar pentru doamnele educatoare, învățătoare sau profesoare luăm flori, ce putem lua pentru mama, soție sau soră? Ei bine un mărțișor poate fi însoțit de o floare și de un mic cadou special. O idee ar fi un cadou parfumat, un mărțișor pe care îl va aprecia câteva luni. Vă recomand un parfum dama Dior sau un parfum Calvin Klein femei sau orice alt parfum care știți că îi va aduce bucurie.

Este foarte important ca pentru persoana iubită să vii cu un cadou special, un cadou util care știi că îl va folosi cu drag și își va aminti de gestul tău de fiecare dată când îl va folosi. Va aprecia cu siguranță grija ta și cu siguranță gestul tău nu va rămâne fără recompensă.

DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.