Tu cum îți determini copilul să citească?

1

În epoca tehnologiei, bucuria de a citi o carte a devenit o raritate. Și asta nu din cauza lipsurilor materiale sau din cauza faptului că acestea sunt greu de procurat ci din cauza lipsei de interes. De cele mai multe ori invocăm timpul drept scuză. Dar timp pentru a ne uita la televizor sau a pierde timpul pe Facebook găsim de fiecare dată. Ei bine, dacă obișnuiești să călătorești cu mijlocul de transport în comun, dacă ocupi un loc nu te împiedică nimeni să nu citești câteva pagini dintr-o carte. La fel poți proceda și cât așteți să vină autobuzul.

Seara, înainte de a te culca te poți delecta cu un capitol captivant. Îți garantez că o să ai parte de un somn mult mai liniștit și te vei trezi mut mai odihnit decât dacă vei pierde timpul uitându-te la televizor.

Vara poți citi și în parc. Așa că dacă ieși la o plimbare, nu uita să iei cu tine și cartea preferată. Dacă te vor vedea și alte persoane, poate că li se va deschide apetitul. Ți-e pofta când vezi, dar și mai poftă când de „infrupți”. Astfel, cei care citesc în spații publice nu vor mai fi priviți ca niște ciudați și cât mai mulți vor prefera să lase rețelele de socializare în detrimentul cărților.

Asadar, cum îți determini copilul să iubească să citească!

Puterea exemplului! Principala aliată.

Dacă noi ne-am pierdut interesul de a citi, cum putem să avem pretenția ca noua generație să fie atrasă de cărți. Copiii copiază obiceiurile din familie. Dacă te va vedea citi, o să fie curios și își va dori să aibă și el propria carte. Bineînțeles că trebuie obligatoriu să aibă o carte specifică vârstei. Din fericire în ziua de azi astfel de cărți pentru copii pot fi achiziționate chiar și online. Cât e mic, citește-i tu, apoi, după ce va învăța să citească puteți să alocați un interval orar în care să vă bucurați împreună de lectură. Un fel de „ceaiul de la ora 5” pe care să o numiți „cartea de la ora 5”. Cu siguranță este mult mai plăcut și educativ decât „știrile de la ora 5”.

Citiți împreună!

Când e mic, nu știe să citească. Dar dacă obișnuiești să îi citești cât mai des, cu siguranță își va dori să facă această activitate și singur, așa că dacă primii pași sunt făcuți, o să apară și cărarea.

Transformă poveștile în mici scenete

După ce ați citit o poveste, vă puteți transforma în actori de ocazie. Va fi o activitate amuzantă pentru întreaga familie. Discutați apoi despre conținutul cărții și despre ce concluții puteți trage.

Alegeți împreună cărțile

În ziua de azi puteți cumpăra tot felul de cărți online. Atunci când intenționați să plasați o comanda, puteți alege împreună titlurile și autorii. Bineînțeles că este foarte important să citiți și descrierea sau să căutați câte o recenzie astfel încât să fiți siguri că acea carte este specifică vârstei și că abordează o temă care este pe interesul copilului tău. Alegând împreună cărțile, copilul va avea parte de o bucurie nemărginită atunci când va primi coletul și va citi cu drag fiecare pagină.

Fă-l să se simtă important atunci când citește.

Cărțile pentru copii sunt educative și menite nu doar să ajute copilul să acumuleze informații ci și să stimuleze imaginația și să mărească vocabularul. Vorbește-i despre importanța educației și cât de utilă îi este. Crede-mă, chiar dacă este mic va înțelege. Mai mult decât atât, se va simți important și va prinde curaj atunci când într-o conversație va reuși să ofere niște răspunsuri corecte și va pune niște întrebări care să blocheze interlocutorul. În același timp, pregătește-te să răspunzi și tu la întrebări de baraj, dar și să îi explici cuvinte și expresii noi.

Mici recompense, dar nu de ordin material.

Pentru fiecare carte citită puteți aloca un număr de puncte. Atunci când veți atinge un anumit prag stabilit încă de la început, puteți pleca într-o excursie. Cu siguranță acea excursie va fi una motivațională și va aduce multă bucurie întregii familii.

 

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.