Recuperarea după operația de mărire a sânilor cu implanturi de silicon

0

Mărirea sânilor cu implanturi de silicon a devenit cea mai populară operație estetică și toată lumea știe că nu este o intervenție dificilă, care să provoace foarte multe bătăi de cap. În cele din urmă, ce nu fac și câte nu îndură femeile pentru frumusețe, nu-i așa?

Asta nu înseamnă, însă, că perioada de recuperare este floare la ureche, ba dimpotrivă – dacă vrei să te poți bucura cât mai curând de noul tău bust, va trebui să respecți cu strictețe toate recomandările medicului și să-ți ajuți corpul să-și revină cât mai rapid.

Ce presupune perioada de recuperare după o astfel de intervenție?

La fel ca în cazul oricărei alte operații, și după mărirea sânilor cu implanturi de silicon va exista, la început, o perioadă de câteva zile în care va trebui să te odihnești, să întrerupi fumatul, dacă e cazul, și, în plus, să eviți să te expui unor posibile presiuni asupra bustului – cum e, de exemplu, purtarea unei geci închise.

Nu va dura foarte mult până îți vei putea relua activitățile zilnice, însă, în continuare va trebui să ai grijă să protejezi zona sânilor de eventuale lovituri, fie ele cât de mici, va trebui să eviți ridicarea unor greutăți și va fi deosebit de important să dormi pe spate, folosindu-te de două perne.

Ce sutiene să porți după operație?

Să începem, mai degrabă, cu ce sutiene să nu porți. Asta pentru că este foarte important de știut că, în primele 6 săptămâni după operație, în niciun caz nu este recomandat cel cu armături, adică sutienul care are sârmă sub cupe.

Mai degrabă optezi pentru o bustieră medicală, special concepută pentru fiecare dintre stadiile postoperatorii ale recuperării.

Iată ce tipuri de astfel de bustiere există:

  • Bustiere compresive concepute pentru stadiul I postoperator
  • Bustiere compresive concepute pentru stadiul II postoperator
  • Sutiene compresive concepute pentru stadiul III postoperator

Bustierele compresive concepute pentru stadiul I postoperator se folosesc în primele 4-6 săptămâni după operație și ajută la îmbunătățirea circulației și la păstrarea implantului în poziția corectă. Totodată, ele diminuează umflăturile și reduc extinderea cicatricilor.

Bustierele compresive concepute pentru stadiul II postoperator se folosesc îm săptămânile 6-12 de după operație. Spre deosebire de bustierele medicale dedicate stadiului I, acestea sunt mai decupate, astfel că poți începe să te bucuri de noul decolteu.

Ultimele articole dedicate recuperării în urma operației de mărire a sânilor – și anume sutienele compresive concepute pentru stadiul III postoperator – sunt, de fapt, niște sutiene care arată absolut normal, dar care sunt concepute să protejeze, în continuare, sânii și implanturile, așadar sunt extrem de utile. Mai mult, există chiar seturi de lenjerie intimă sexy care conțin astfel de sutiene, pentru ca femeile să se poată bucura de sentimentul de revenire la normalitate.

Așadar, recuperarea după operația de mărire a sânilor cu implanturi poate depinde și de alegerile pe care le vei face în materie de articole de lenjerie intimă dedicate bustului, nu doar de stilul de viață pe care îl ai. Cu siguranță, medicul chirurg îți va da toate sfaturile de care ai nevoie în acest sens, așa că nu-ți rămâne decât să cauți un specialist și să te programezi pentru o consultație!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.