Astăzi am plăcerea să vă prezint recenzia cărţii „Piraţii din Malaezia” de Emilio Salgari. Recenzia este realizată de InfraSun pe care îl puteţi găsi şi citi pe blogul infrasunete.eu sau pe blogul scriitoriromani.info 

Mie mi-a plăcut mult modul în care tratează fiecare subiect, aşa că vă recomand să îl citiţi, mai ales dacă sunteţi pasionaţi de literatură, desen sau sunteţi cinefili convinşi. Înainte de a trece la subiect, doresc să îi mulţumesc autorului recenziei că a ales să promoveze cititul într-o eră în care tehnologia câştigă detaşat în faţa cărţilor clasice şi să aducă în lumina reflectoarelor o carte a adolescenţei mele.

Piraţii din Malaezia Emilio Salgari

Viaţa fiecăruia cred că arată ca un timeline de facebook sau ca un grafic de trafic pe blog. Sunt suişuri şi coborâşuri, chestii care ne plac şi chestii care ne enervează dar şi chestii care ne-au marcat şi până la un punct, ne-au schimbat viaţa. Sunt câteva filme şi cărţi ce mi-au marcat şi dezvoltat imaginaţia şi de asta mi-au rămas în minte pentru totdeauna.

Pirații din Malaezia este o carte care se află sus de tot în topul preferinţelor mele, ca şi autorul ei Emilio Salgari. Încă n-am găsit o carte proastă scrisă de omul ăsta. Cartea de faţă şi Leul din Damasc,  sunt două din cărţile mele preferate, pe care le-am recitit de câteva ori.

Acestă carte este una de aventură, ce continuă povestea celebrilor piraţi din Mompracem, insulă condusă de Sandokan, teribilul pirat din Borneo, cunoscut şi sub numele de Tigrul Malaeziei. Este o carte pentru copii dar şi pentru adulţi, în aceeaşi măsură. Eu am citit-o prima dată la jumătatea drumului, undeva în adolescenţă şi vorba aia, mi-a rămas pe retină.

Cartea începe cu o navă americană pe care se află mai mulţi călători. Printre aceştia se află şi unul mai special, un tânăr indian pe nume Kammamuri ce se grăbește, vrea să ajungă cât poate de repede în Sarawak. Totul merge bine până într-o zi când o furtună împinge nava în nişte stânci, în apropierea unei insule nu foarte prietenoasă. Căpitanul îşi dă seama că este vorba despre Mompracem, celebrul şi fiorosul cuib de piraţi. Nu prea are ce face şi până să apuce să facă ceva, şi apar două prao ce măcelăresc tot echipajul şi toţi călătorii. Singurii care scapă, la decizia lui Yanez de Gomera, căpitanul asaltului, al doilea conducător al Mompracemului şi prieten apropiat al lui Sandokan, Tigrul Malaeziei, sunt Kammamuri şi stăpâna sa. Povestea lor, îi trezesc Tigrului amintiri puternice, ce îl răscolesc profund.

Se hotărăște să-i ajute şi de aceea se îndreaptă spre Sarawak, unde domneşte duşmanul său de moarte, Rajahul Brooke, un temut vânător de piraţi. Sandokan nu are cum să facă altfel, pentru că tânăra de mai sus este verişoara iubirii vieţii sale, iubire răpită dramatic de holeră.

Cum facerea de bine se transformă deseori în altceva, cam aşa se întâmplă şi în cazul lor. În încercarea de a o ajuta pe această tânără, Sandokan şi ai săi dau de belea cu domnul Rajah, ce nu prea e de acord cu treburile astea.

Dar nici Tigrul Malaeziei nu se lasă mai prejos şi ne conduce printr-o serie de aventuri ce ne ţin cu sufletul la gură. Este genul de carte asemănătoare unei plimbări auto pe Transfăgărășan. Dai de pericole la tot pasul, peste tot vezi adrenalină, emoţii, dramă. Sunt de asemenea o grămadă de twist-uri, o grămadă de cotituri unde povestea se schimbă dramatic. Autorul a ştiut însă să-şi dozeze eforturile şi emoţiile excelent.

Este genul de autor pe care eu îl bănuiesc că şi-a cântărit cuvintele, la propiu, fiindcă nu mi se pare că a pus ceva în plus în carte sau că lipseşte ceva din carte.

Pirații din Malaezia, este cu siguranţă o carte gătită finuţ, cu ingrediente care pot mulţumi pe oricine. Este o carte în care găsim şi aventură şi dragoste şi dramă şi răzbunare şi  viclenie şi trădări şi aşa mai departe. Eu o recomand cu drag, este una dintre cărţile preferate ale copilăriei mele.

Cine nu are chef de citit, poate căuta filmele, au fost ecranizate de mai multe ori. Există chiar și un serial de vreo șase episoade despre Sandokan și aventurile sale.