Despre constructorii de visuri și locul în care poți spune că ești „acasă”

4

Cu siguranță orice om își dorește propria locuință. Un loc în care să poată spună că e „acasă” și care să reprezinte templul în care să se adăpostească întraga familie atât la bucurie cât și la necaz. Dacă pentru unii, construirea unei case nu reprezintă o problemă, pentru alții acest lucru este un vis îndepărtat greu de realizat. Greu, dar nu imposibil.

Însă pentru cei mai mulți, există „constructorii de visuri”, cei care au contribuit la bucuria a mii de familii de a spune „sunt acasă”!

Acești „constructorii de visuri” au un nume, iar acela este Maurer Imobiliare!

Maurer Imobiliare este una din cele mai mari companii de dezvoltare imobiliară de la noi din țară. Cu o experiență de mai bine de 10 ani în domeniu, compania a reușit să predea la cheie peste 3500 de apartamente noi în orașe precum Cluj-Napoca, Brașov sau Sibiu. Maurer Imobiliare a ridicat de la 0, 3 cartiere rezidențiale: Avantgarden3 Brașov, Maurer Residence și Avantgarden3 Sibiu. Unul din obiectivele companiei este extinderea și în alte orașe. Îi aștept cu drag și la Ploiești, asta dacă nu care cumva între timp mă voi muta la Brașov!

Proiectul are un adevărat succes, ținând cont de faptul că peste 90% din apartamente au fost vândute încă din stadiul de proiect! Acest aspect nu poate decât să mă bucure, mai ales că multe familii au înțeles că o locuință nouă într-un cartier rezidențial este cea mai bună soluție pentru un trai sigur și decent într-o zonă modernă în care să se bucure de toate facilitățile necesare oricărui om care știe ce vrea de la viață.

De ce o locuință nouă?

Există un paradox… o locuință veche, care aparent costă mai puțin, te va face să scoți din buzunar în cele din urmă mai mulți bani decât una nouă la cheie.

În primul rând, într-o locuință veche ești nevoit să schimbi tot: ferestre, uși, parchet, zugrăveală, ba chiar câteodată trebuie să apelezi și la un instalator sau electrician pentru a rezolva anumite probleme survenite în timp. Toate acestea costă! O să spui că ai o consolare. Că îți poți alege singur materialele. Ei bine nu este chiar așa. Poți alege, dar dacă alegi prost, peste un timp ce faci? Altă cheltuială, alt deranj, alți nervi!

Dacă optezi pentru o locuință nouă, constructorul va utiliza doar materiale de calitate pentru finisajele din interior și îți va oferi șansa să alegi varianta care consideri că ți se potrivește cel mai bine. În plus, locuințele sunt moderne, sigure  și gândite astfel încât să te bucuri de tot confortul indiferent de spațiul disponibil. Poți alege spații locative de una, două sau trei camere, structurate astfel încât să te bucuri de tot confortul. În plus, fiecare locuință, are o garanție de 5 ani. Așa că nu-ți face griji, nu se vor coșcovi pereții!

Spre deosebire de locuințele vechi, cele noi sunt mult mai rezistente la cutremure. O mare parte din blocurile comuniste au prins cutremurul din 1977, dar și alte mișcări seismice mai mici ca intensitate. Toate acestea au contribuit la deteriorarea structurii de rezistență a clădirilor. La asta s-a mai adăugat și haosul creat de oameni imediat după revoluție, când fiecare își aranja locuința după bunul plac, dărâmând pereții pentru mai mult spațiu, fără să țină cont că modificările din locuință afectează structura de rezistență a întregii clădiri. Clădirile noi însă sunt construicte pe baza unor aprobări, studii și proiecte bine gândite, astfel încât să nu prezinte un risc major în cazul producerii unei catastrofe naturale.

Chiar dacă vorbim de locuințe noi, acestea sunt amplasate strategic într-o zonă modernă, având în apropiere parcuri, grădinițe, școli, clinici medicale, farmacii, benzinării, magazine sau centre comerciale, precum și acces ușor la mijloacele de transport în comun. În plus, vă puteți bucura de suficient spațiu verde, dar și locuri de parcare.

Plata se poate face integral, în rate direct la dezvoltator sau prin intermediul unui credit bancar.

Așa că ai toate motivele să alegi o locuință nouă.

 

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Nici nu se pot compara apartamentele vechi cu cele noi, in primul rand e vorba de suprafata. Daca ar fi sa-mi cumpar un apartament as cumpara fara indoiala unul nou.

Dă-i un răspuns lui ghelbere elenaAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.