Acte necesare pentru înmatricularea unui autovehicul în 2017

5

După eliminarea timbrului de mediu s-a creat o adevărată isterie în rândul persoanelor care doreau să îşi înmatriculeze vehiculele. Ceea ce ar fi trebuit să fie în realitate ceva normal, s-a transformat într-un haos total. Cozi interminabile, nervi întinşi la maxim, dezorganizare şi multă ignoranţă. Fenomenul a luat amploare, iar persoanele care au aşteptat ca taxa de mediu să fie integral eliminată, precum şi cetăţenii care şi-au înmatriculat maşinile pe la bulgari, au luat cu asalt ghişeele Seviciului de Permise şi Înmatriculări din judeţul în care au domiciliul. În cele ce urmează o să relatez ce acte ai nevoie în vederea înmatriculării vehiculului.

Ce acte trebuie să conţină dosarul!

  1. cerere tip de înmatriculare disponibilă la DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) pe site sau sau la Seviciul de Permise şi Înmatriculări de care aparţineţi
  2. contractul de vânzare – cumpărare al vehiculului sau după caz factura în original şi copie
  3. cartea de identitate a autovehicului în original şi copie.
  4. cartea de identitate a persoanei care solicită înmatricularea vehiculului în original şi copie
  5. certificatul de înmatriculare al vehiculului de la fostul proprietar, în original. Mare atenţie, acesta trebuie să aibă ITP-ul valabil.
  6. fişa de înmatriculare auto vizată de Direcţia Impozite şi Taxe Locale. Aceasta trebuie să fie semnată de fostul proprietar şi de actualul proprietar, iar în cazul persoanelor juridice, fişa trebuie să conţină ştampila firmei în original.
  7. chitanţa care dovedeşte plata taxei de talon de 37 lei
  8. copie de pe asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) cu numele noului proprietar, valabilă
  9. dacă sunteţi din acelaşi judeţ şi doriţi să schimbaţi numărul de înmatriculare, atunci va trebui să aduceţi şi plăcuţele vechi. Taxa costa 40 lei pentru numerele aleatorii sau 85 de lei pentru numerele preferenţiale. Ataşaţi şi chitanţa la dosar.
  10. În cazul în care actele nu sunt depuse de titular este necesară o procură notarială.
  11. pentru maşinile aduse din străinătate va trebui să deţineţi şi certificatul de autenticitate emis de RAR (Registrul Auto Român) în original.

Nu te descurci, apelează la specialişti!

Chiar dacă taxa de timbru a fost anulată, nebunia a rămas. La fel, va trebui să alergi de la un ghişeu la altul, să stai la cozi interminabile şi să-ţi pui la încercare nervii. În cazul unei maşini importate, lucrurile sunt puţin mai complicate. Va trebui să te programezi online sau telefonic la RAR în vederea obţinerii certificatului de autenticitate. Acesta este valabil doar 60 zile şi costă mai bine de 100 lei. În plus, la dosar trebuie să se regăsească şi traducerea legalizată a contractului şi a cărţii vehiculului.

Dacă ai o firmă şi doreşti să faci un import de maşini pentru flota ta, toate aceste proceduri se vor dovedi a fi extrem de anevoioase. Din acest motiv, cel mai bine este să apelezi cu încredere la serviciile unei firme care dispune de un serviciu dedicat flotelor/firmelor de leasing, precum aceasta de aici! Serviciile sunt disponibile şi pentru persoanele fizice care vor să scape de birocraţie şi să lase aceste activităţi în mâinile specialiştilor!

Te vei bucura de servicii precum:
  • înmatriculări – radieri autovehicule
  • servicii diverse precum: servicii RAR, servicii transport, asigurări, servicii dealeri / importatori, servicii flote / leasing).
  • preluarea documentelor de la dealeri (factura de achiziţie, certificat conformitate, carte identitate vehicul) şi traducerea autorizată acestora
  • ridicarea şi livrarea documentelor auto şi a plăcuţelor/mapelor de la instituţii
  • suport tehnic logistic precum şi introducerea informaţiilor în o aplicaţie special creată pentru flota ta şi urmărirea în permanenţă a statusului comenzilor
  • servicii vamale pentru import sau export vehicule (redactarea documentelor necesare, calcul taxe vamale, declaraţii vamale, obţinere notă constatare vamală RAR, repatriere vehicule personal diplomatic etc).

Timpul este prea preţios pentru a îl irosi inutil. Cel mai bine este să apelezi cu încredere la specialişti care să te scape de tot ce înseamnă birocraţie, nervi şi pierdere de vreme!

 

5 COMENTARII

  1. O sa ne zapaceasca statul nostru complet. Schimba legi si cerinte de la luna la luna de nici nu mai stii unde sa te duci, cu ce acte si cat ai de platit. Bine ca nu am masina de inmatriculat!

  2. Cred ca e cea mai buna solutie sa apelezi la astfel de servicii. Faci cu capul cand ai de-a face cu astfel de chestii. Nu am masina de inmatriculat dar daca as avea , chit ca as da un ban in plus sunt sigura ca as iesi in avantaj la final

  3. Daca reusesc sa-mi cumpar o masina anul acesta, cu siguranta voi avea de tras. :)) Multumesc de sfaturi, chiar nici nu as sti de unde sa ma apuc cu actele. 😀

Dă-i un răspuns lui OanaAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.