Curentul electric în ziua de azi este una din principalele necesităţi ale omului, indiferent dacă vorbim de consumatorii casnici sau de cei industriali. Fără curent electric, totul ar stagna, iar disconfortul creat ar fi de mari proporţii. Imaginează-ţi cum ar fi dacă nu ai putea face cumpărături din cauza faptului că în magazin curentul e oprit, iar casiera nu are cum să îţi scaneze produsele şi să îţi genereze bonul fiscal? Sau cum ar fi dacă iluminatul public stradal nu ar funcţiona? Ar fi groaznic să orbecăim pe străzi doar ghidându-ne după lumina lunii. Sau şi mai grav… Imaginează-ţi că cineva drag se află în operaţie, iar curentul electric se opreşte… Dacă spitalul nu ar avea generatoare de curent care să asigure buna funcţionare a aparatelor, atunci pacientul şi-ar putea pierde viaţa dacă este racordat la aparate.
La ultimul loc de muncă ne confruntam des cu pene de curent, care ne blocau maşinile de tipărit şi rămâneam pur şi simplu în stand by, aşteptând ca problema să fie rezolvată de către furnizorul de electricitate. Destul de penibil, nu-i aşa? În acele momente chiar aveam nevoie de un generator, deoarece productivitatea ne afecta relaţia cu clienţii. Aveam termene limită pentru a livra comanda.
Cum ar fi dacă ai constata că o perioadă de câteva zile nu ai posibilitatea de a îţi încărca telefonul, laptopul, de a urmări programele TV preferate, de a porni centrala electrică sau de a îţi ţine alimentele la rece în frigider? Cu siguranţă gradul de disconfort ar fi maxim, mai ales dacă nu ai avea posibilitatea de a găsi o alternativă pentru ca să îţi fie mai uşor să faci faţă situaţiei.
Din fericire, în ultimii ani generatoarele de curent electric au început să fie produse pe scară largă şi pentru micii consumatori. Pe piaţă există o gamă variată de modele, de aceea, atunci când eşti în căutare de generatoare de curent, trebuie să ţii cont de anumite criterii. Astfel vei şti că ai cumpărat un produs care se mulează perfect nevoilor tale.
Pentru ce îl cumperi
Este principala întrebare la care trebuie să răspunzi. În funcţie de ea vei face alegerea corectă.
Astfel, dacă locuieşti într-o zonă în care te confrunţi des cu penele de curent. Dacă ai o casă de vacanţă într-o zonă în care nu există electricitate sau dacă îţi place să explorezi zone mai puţin umblate, dar eşti dependent de tehnologie, atunci cu siguranţă un generator electric îţi este absolut necesar. Însă alegerea o faci în funcţie de puterea acestuia, consumul de carburant, tipul de energie furnizată, nivelul de zgomot, tipul generatorului. Spre exemplu, dacă îl cumperi ca să ai o sursă de energie când mergi la pescuit, cu cortul la pădure sau cu albinele în pastoral, atunci trebuie să cumperi un generator portabil pe benzină. Dacă doreşti să cumperi generatorul pentru a asigura alimentarea cu energie electrică a locuinţei, sau pentru a îl folosi acasă ocazional în cazul în care apare o avarie la reţeaua publică, atunci cel mai bine este să optezi pentru un generator fix.
Puterea generatorului şi tensiunea furnizată
Acest aspect este esenţial când vine vorba de achiziţionarea unui astfel de produs. În primul rând când ne gândim la un generator de curent electric, ne gândim la cât este de puternic.
De exemplu, dacă dorim să alimentăm cu energie electrică un aparat cu ajutorul unui generator de curent, care la pornire consumă 1000W, atunci generatorul trebuie să aibă o putere de 2,5 ori mai mare. Adică, generatorul ales trebuie să aibă o putere minimă de 1000W x 2,5 = 2500W. Poţi începe prin a căuta unul aici!
Apoi trebuie să ţii cont de tensiunea furnizată. Există două tipuri de generatoare: monofazat şi trifazat.
- Generatoarele pentru curent electric monofazate au capacitatea de a furniza o singură fază cu o tensiune nominală de 230 volţi.
- Generatoarele pentru curent electric trifazice furnizează 3 faze cu o tensiune nominală de 400 volţi masurată între două faze şi una de 230 volţi, măsurată între o fază şi nul.
Îndiferent ce alegi, trebuie să ţii neapărat cont de faptul că generatorul ales trebuie ar trebui să fie dotat cu un stabilizator de tensiune pentru un curent furnizat de înaltă calitate şi fără întreruperi.
Motorină sau benzină
Când vine vorba de carburant trebuie să te gândeşti la cât de des şi mult îl foloseşti. Dacă generatorul va fi folosit ocazional şi perioade scurte de timp, atunci cele mai potrivite sunt generatoarele pe benzină, care sunt mult mai ieftine. Dacă doreşti ca generatorul să îţi asigure energia electrică în întreaga locuinţă, atunci un generator de curent electric pe motorină este mai potrivit deoarece are un consum redus de litri pe oră, iar costul acestuia se va amortiza în timp.
Bineînţeles că există şi alte criterii precum: sistemul de pornire, nivelul de zgomot sau carcasa acestuia. Chiar dacă par lipsite de importanţă sunt criterii care sunt destul de importante, iar rezultatul alegerii se va resimţi în timpul utilizării.
Sursă foto: arhivă personală, fotografie realizată în magazinul Praktiker Ploieşti
eu tot evit sa cumpar un generator, desi as avea nevoie de el din cauza penelor dese de curent. Sunt destul de scumpe, mai ales daca vrei unul bun, dar cred ca nu am de ales.
Nu stiu ce e mai bine sa ai un contract de furnizare aenergiei electrice sau sa ai un generator.
ca la masina, asa e si consumul generatoarelor astea… adevarul e ca-s utile in anumite situatii!
Foarte util…aflu lucruri noi, de care sincer…habar nu aveam :)))
Eu n-am nevoie pentru ca stau la bloc deci nu prea poate fi vorba despre o viata independenta. 🙂
Pentru ca stau la bloc, nu estimez sa am nevoie prea curand. Pe de alta parte, sunt destul de paranoica si in caz de apocalipsa zombi sau ceva de genul, chiar nu strica, nu-i asa? :)))
Chiar sunt de folos generatoarele de curent! Stiu ca mai ales in mediul rural curentul este mereu intrerupt si chiar e nevoie de asemenea ”dispozitive”
Si la oras se intampla in unele cartiere. :))
Multumim pentru articol, nu ma pricep la asa ceva 🙂
Atunci cand locuiesti la casa este foarte util!
O sa trebuiasca sa il trecem si noi pe lista pentru noua casuta. Mai ales la cata tehnologie va fi in casa, nu vreau sa raman cand mi-e lumea mai draga fara curent :)))
Momentan nu am nevoie de un generator de curent electric, dar foarte bune criteriile prezentate.
Mi-ar fi fost utile sfaturile astea cand am fost nevoita sa cumpar un generator pt birou. Acum ma consider de3ja profesionista, doar ca nu mai prevad necesitatea cumpararii unui astfel de produs.
Mi-ar fi si mie util, mai ales in sezonul rece cand avem parte de multe pene de curent 🙁 .. iar acum cu 2 copii mici e jale 🙁
Util cand locuiesti la casa. E foarte des folosit in firme, cam toate il au.
Nu am avut probleme pana acum, dar e bine de stiut. Multumim pentru aceste informatii.
Eu consider ca este necesar atat la casa omului, cat si la munca. E nasol sa ramanem fara curent.
Tata e electrician deci el e cel care se ocupa .
O ustensila necesara si utila
La subiectul asta nu m-am gandit niciodata :)) Ma duc sa il pun pe tata la test. E electrician 😉
Buna. A-si vrea sa stiu cat consuma un generator de 5kw. Construiesc o casa si nu am posibilitate de a trage curent. Cei de la electrica refuză desi am un stîlp de medie tensiune pe pământ. Asa ca ar trebui sa-mi fac curent cu generator. Mentionez ca in zona nu este nici gaz.
Multumesc