Albinuţa la mare – Review: Apidermin Sun emulsie plajă SPF 30 şi emulsie reparatoare după plajă

16

Ce? Nu aţi văzut albinuţe la plajă? Culesul dulcelui nectar e pe sfârşite, dar soarele încă e prietenos, aşa că merită şi ele o mică vacanţă.

Cât am stat la plajă, aproape în fiecare zi am fost vizitaţi de câte o albinuţă care s-a aşezat nestingherită pe loţiunea mea pentru protecţie solară Apidermin Sun. Oare a fost atrasă de ingredientele magice din stupină? Mai mult ca sigur că da.

Anul acesta am ajuns la mare la început de septembrie. Timpul nu ne-a permis să mergem mai devreme, dar am avut parte de o vreme excelentă. Eu cu Horia am ajuns cu două zile mai devreme, aşa că am avut cu noi un bagaj în care am luat doar strictul necesar. În primele două zile am folosit aceste produse care mi-au ajuns la fix. Am fost inspirată când am luat acel kit. 😀

20160906_104411

Din bagajul soţului nu lipseau emulsia pentru plajă SPF 30 şi emulsia reparatoare după plajă din gama Apidermin sun de la Complex Apicol Veceslav Harnaj.

În 4 zile cât am mai stat la mare le-am epuizat total. Nu a mai rămas absolut nici o picătură! A fost pentru prima dată când am utilizat loţiunile din această gamă, dar cu siguranţă nu va fi şi ultima, mai ales că eu am nevoie de protecţie împotriva razelor solare în permanenţă din cauza anumitor probleme medicale. Din acest motiv îmi cumpărasem o astfel de loţiune, înainte de a primi setul în cadrul campaniei „Vacanţa în stup” pe care am terminat-o înainte să ajung la mare!

De ce iubesc produsele din gama Apidermin?

  • Iubesc produsele cosmetice pe bază de ingrediente apicole
  • Sunt naturale 100%
  • Nu conţin coloranţi sau parabeni
  • Sunt produse în România de un brand românesc, iar asta trezeşte în mine oarecum simţul patriotic! 😀
  • Sunt sigure şi pot fi folosite şi de copii
  • Nu sunt testate pe animale

Gata cu vorbăria. Poate sunteţi curioşi de experienţa mea cu aceste două produse.

Soţul meu este model / Am desenat soarele pe el! 😛

O să încep cu emulsia SPF 30 Apidermin.

Loţiunea cu factor de protecţie ridicată împotriva razelor UVA şi UVB, se absoarbe rapid în tegument şi asigură o hidratare şi hrănire naturală a pielii. Specialiştii recomandă să utilizăm crema cu 30 minute înainte să ne expunem la soare şi după fiecare baie în mare. Untul de shea, uleiul de cătină şi vitamina E din componenţa emulsiei asigură substanţele nutritive necesare pielii, iar lăptişorul de matcă stimulează regenerarea celulară, având în acelaşi timp efect anti-îmbătrânire.

Are un miros dulce şi delicat floral, iar după aplicare pielea este foarte catifelată, uşor alunecoasă şi strălucitoare cel mai probabil datorită uleiului de cătină. Chiar dacă nu este rezistentă la apă, după baie tot o mai simţeam pe piele. Textura fină o face foarte uşor de aplicat şi întins pe piele.

Din păcate până acum nu am acordat o importanţă atât de mare protecţiei solare, dar anul acesta am respectat sfaturile date de medicii dermatologi şi nu m-am expus direct la soare la orele de vârf, chiar dacă soarele de septembrie este ceva mai blând. Sfaturile specialiştilor mi-au prins bine, deoarece am prins un bronz frumos fără ca pielea mea să fie afectată.

Produsul vine ambalat într-un flacon alb opac de 200 ml. Loţiunea poate fi cumpărată de aici, din hipermarket sau din farmacii! Cealaltă loţiune o luasem din Auchan, dar am văzut-o şi în reţeaua de farmacii Sensiblu.

Emulsia reparatoare după plajă Apidermin Sun are rolul de a calma şi repara pielea după expunerea la soare. Specialiştii spun că această loţiune este un adevărat răsfăţ pentru piele datorită ingredientelor de origine naturală. Eu o să confirm cele spuse de ei, deoarece în fiecare seară după duş mi-am aplicat loţiunea şi chiar oferă o plăcută senzaţie de confort şi răsfăţ.

Producătorul ne indică faptul că ingredientul principal, alantoina, alături de glicerină asigură o hidratare optimă. Alantoina, vitamina E şi untul de shea au rolul de a calma şi vindeca simptomele de disconfort şi iritaţie a pielii. Structura fină a uleiului de cătină, permite o acţiune hrănitoare a pielii până în profunzimea ţesutului. Lăptişorul de matcă are rolul de a  stimula regenerarea celulară, luptând împotriva procesului de îmbătrânire prematură cauzat de soare. Uleiul de migdale din componenţa sa oferă o strălucire naturală pielii.

Textura este asemănătoare cu cea a emulsiei SPF 30. Doar este ceva mai soft şi se absoarbe şi mai rapid în piele. Emulsia catifelează şi hidratează bine pielea, iar mirosul este ceva mai subtil decât la celălalt produs. Chiar miroase de parcă aş fi desfăcut un borcan de miere de salcâm. 😀 Produsul vine ambalat într-un flacon alb opac de 200 ml. Loţiunea poate fi cumpărată de aici, dar mai mult ca sigur o găsiţi şi în hipermarket sau farmacii.

Albinuţele se pare că ne oferă multe produse pentru răsfăţ, iar noi oamenii ar trebui să le apreciem mai mult eferturile. Albinuţele merită câmpuri cu flori nestropite cu substanţe chimice. Albinuţele sunt cu adevărat martiri ai sănătăţii ce muncesc enorm în scurta lor viaţă, pentru ca noi să ne bucurăm de toată magia creată de natură! Mulţumesc în acelaşi timp şi prietenilor mei de la Complex Apicol pentru tot ceea ce au realizat în cadrul Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România şi pentru toate aceste produse minunate de care ne putem bucura.

A văzut cineva lebedele?

16 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui RokollaAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.