WOWFIXIT – soluţia mea pentru un ecran fără zgârieturi

27

Mereu am fost atentă ca smartphone-ul, tableta, GPS-ul sau alte gadget-uri cu ecran sensibil să fie protejate cât mai bine. Fie că le cumpăram huse, folii de protecţie sau le păstram cu mare grijă într-un loc ferit de posibilitatea unor eventuale accidente.

Doar că inevitabilul s-a produs. La nici două zile după ce mi-a venit tableta comandată, am reuşit să o zgârii. Nu ştiu cum s-a întâmplat, cert este că s-a ales cu o zgârietură de toată „frumuseţea”! Tableta am luat-o mai mult pentru acasă, aşa că am considerat că nu va suferi „accidente” dacă va sta doar pe birou. Îmi părea rău că nu i-am comandat şi folie, dar vă spun cu toată sinceritatea că nu îmi place această modalitate de protecţie a ecranului, deoarece, indiferent cât de corect este pusă, tot se formează bule. Şi cea de pe GPS am dat-o jos, deoarece mai mult ne încurca. Şi când mă gândesc că telefoanele nu au folie de câteva luni şi le purtăm cu noi peste tot…  Mai că îmi venea să plâng de ciudă. S-a adeverit vorba aceea: „de ce îţi e frică, nu scapi!”

Acum fapta a fost consumată, iar mie nu mi-a mai rămas decât să caut o soluţie eficientă care să îmi „repare” ecranul şi să îl protejeze în viitor!

Şi cum cine caută găseşte, mi-a atras atenţia WowFixit, un produs nou, proaspăt lansat pe piaţa din România, destinat tuturor gadgeturilor cu ecran din sticlă. Mi-am adus aminte că soţul meu a adus din Germania ceva asemănător pentru a repara micile zgârieturi de pe maşină, aşa că am căutat mai multe informaţii despre produs, mai ales că mi-aş fi dorit ceva inovator şi pentru toate dispozitivele mele electronice.

 

Ce este WowFixit şi cum se aplică?

WowFixit este un produs multifuncţional şi revoluţionar, recunoscut la nivel mondial. Din punctul meu de vedere, acesta este cea mai utilă soluţie pentru protecţia display-ului oricărui ecran cu suprafaţă din sticlă, cum ar fi: smartphone, tabletă, smartwach, rame foto digitale, dispozitive GPS, cameră foto digitală, notebook, ecranul televizorului. Brandul îşi propune să domine această piaţă şi să devină un one-stop-shop pentru acest tip de produse utilizate pentru oricare tip de ecrane sau suparafaţe din sticlă.

Produsul în sine este de fapt un gel de protecţie ce are în componenţa sa siliciu organic la scară nano și titan antibacterian de înaltă calitate.

Se aplică foarte uşor şi poate fi utilizat pe orice suprafaţă din sticlă. Acesta acoperă cu succes toate neregularităţile de pe suprafaţa display-ului, protejându-l şi conferindu-i duritate de până la 9H, asemănătoare proprietăţilor diamantelor şi o rezistenţa la presiune de 5N.

 

Modul de utilizare se realizează în 5 paşi simpli:

  1. Se curăţă bine suprafaţa ce urmează a fi protejată cu tamponul de alcool din pachet.
  2. Se usucă cu o cârpă din microfibră din pachet.
  3. Se aplică cu atenţie produsul pe suprafaţa ce trebuie protejată, mişcându-l în mod egal pe orizontală şi pe verticală timp de 60 de secunde.
  4. Se lasă la uscat timp de 120 de secunde
  5. Se curăţă apoi suprafaţa până când străluceşte cu acea cârpă din microfibră din pachet.

De reţinut că pentru un telefon cu dimensiuni normale cum ar fi iPhone6, Samsung Galaxy S6 este suficientă o singură picătură de lichid WowFixit. În funcţie de dimensiunile ecranului (tabletă, laptop, tv etc) pot fi necesare mai multe picături. Şerveţelul cu soluţia WowFixit din plicul numărul 2 nu trebuie desfăcut! Acesta trebuie păstrat în forma strânsă, comprimată pentru o eficienţă mai mare în timpul aplicării!

Practic în doar 60 de secunde ecranul dispozitivului va deveni ultra-rezistent la zgârieturi şi cu o claritate de cristal. Puteţi urmări în filmuleţul de mai jos cât de uşor se poate aplica.

 

 

Care sunt principalele caracteristici ale produsului?

  • rezistent la zgârieturi – cu o singură picătură de lichid WowFixit de protecţie aplicată pe display,  ecranul va deveni ultra rezistentă la zgârieturi.
  • îmbunătăţeşte claritatea ecranului şi rezoluţia camerei – soluţia nu afectează calitatea afişajului şi nici rezoluţia camerei telefonului. Faţă de foliile de protecţie clasice WowFixit, face ecranul telefonului limpede asemeni cristalului iar vivacitatea, culorile şi luminozitatea cresc.
  • transparent – produsul fiind bazat pe nanotehnologie este transparent, după aplicare nu poate fi văzut cu ochiul liber, ca şi cum ar fi invizibil.
  • impermeabil – împiedică picăturile de apă să pătrundă între stratul de gel şi ecranul dispozitivului.
  • antibacterian – produsul este anti-bacterian şi anti-microbian, ceea ce înseamnă că nu permite dezoltarea bacteriilor.
  • organic – produsul este sigur pentru utilizare deoarece nu conţine substanţe toxice! Este realizat din materiale 100%  naturale nedăunătoare pentru utilizator sau mediul înconjurător.
  • nu se formează bule – fiind mai degrabă un lichid decât un strat solid de plastic, WowFixit va împiedica formarea bulelor de aer, iar dispozitivul va arăta perfect.
  • este uşor de aplicat – nu trebuie să apelezi la serviciile unui service de specialitate pentru a aplica într-un mod corect produsul pe ecran. O poţi face chiar tu, acasă, rapid, sigur şi fără bătăi de cap.

 

De unde poate fi achiziţionat?

Pachetul WowFixit se poate comanda online de aici, dar poate fi disponibil şi în punctele de vânzare din Bucureşti sau din ţară sau la parteneri şi distribuitori precum Carrefour Colentina Bucureşti, Grand Arena Berceni Bucureşti, Auchan Militari Bucureşti, Golden Plaza Baia Mare şi Iulius Mall Cluj.

Preţul produsului este de 59 lei pentru un ecran, 99 lei pentru 2 ecrane şi 149 lei pentru 4 ecrane, iar livrarea este gratuită în toată ţara, indiferent de valoarea coletului. WowFixit beneficiază de o garanţie de 12 luni.

Pachetul pentru un ecran conţine: o picătură de lichid de protecţie, o cârpă din microfibră, un plic de alcool de curăţare, precum şi instrucţiunile de utilizare.

Durata recomandată de protecţie a produsuluieste de până la un an. Termenul de utilizare poate creşte în funcţie de uzajul dispozitivului. Cu cea mai mare sinceritate vă spun că o folie de protecţie la mine nu ţine mai mult de 3 luni. Fiind un produs multifuncţional, consider că este o investiţie mai bună decât dacă aş cumpăra folii pentru fiecare display în parte.

Recomandări:

Ioana Rădulescu, Communication Manager WowFixit România declară:

„Noul gadget care ne păstrează zi de zi fotografiile, documentele importante şi cele mai frumoase mesaje pe care le schimbăm cu cei dragi se deteriorează prin zgârieturi pe ecran şi începe să piardă calitatea afişajului, din cauza mai multor factori externi. În momentul în care am descoperit WowFixit, am avut convingerea că el trebuie să ajungă la toţi cei ce deţin cel puţin un gadget cu ecran de sticlă, pentru a avea siguranţa că se pot bucura de protecţia dispozitivului lor preferat. Testat şi certificat de laboratoarele TUV Germania, etichetat «Made in EU», aducem acum acest produs în România şi, prin intermediul partenerilor noştri, suntem încrezători că utilizatorii din România vor găsi în WowFixit o alternativă mult mai eficientă faţă de foliile de protecţie clasice, prin proprietăţile pe care doar acest produs le deţine“

Soluţia WowFixit îi are ca ambasadori în România pe Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, parte din multe întâmplări cu scenarii în care o protecţie sporită a ecranului este necesară.

Pe mine m-a fascinat acest produs şi cu siguranţă imediat ce îl voi achiziţiona va beneficia de un review!

27 COMENTARII

  1. Super tare , am folosit si , pam pam am dat cu ciocanul si a ricosat din ecran , mia dublat memoria ram ,camera are zoom 99x ……etc etc…….hai la coada ca si la tigai !!! mult succes gastelor cu solutii de tot rahatul.

    • Pacat ca nu ti-a imbunatatit si gramatica. Din pacate WowFixIt nu poate repara asta. Sper ca anul acesta sa treci in clasa a II-a. Bafta! ,)

  2. Povesti aiurea !! Nu scoate zgârieturi !! Da Luciu ecranului atâta !! Nu va lăsați inselati !!
    Am service Gsm de 20 de ani știu ce vb !!

Dă-i un răspuns lui Camelia C.Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.