Invitaţie la primul festival de modă din România destinat persoanelor cu dizabilităţi

4

pasi-rotunzi

Dragi prieteni, dacă aveţi drum spre Braşov, în perioada 29 – 30 iunie, începând cu ora 18:00 vă invit la primul festival de modă din România destinat persoanelor cu dizabilităţi.

Purtând numele de “În Paşi Rotnzi”, la acest eveniment vor participa 17 modele cu diferite dizabilităţi fizice. Acestea  vor prezenta creaţii marca Doina Levintza, Cătălin Botezatu, Patuschinsky, Bya Fashion şi o colecție de accesorii Le Bebe

Principalul obiectiv al acestui festival este incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi depăşirea barierelor mentale şi a prejudecăţilor autoimpuse. Până la urmă aceşti oameni nu sunt cu nimic diferiţi de cei cu care natura a fost mai blândă în ceea ce priveşte problemele de sănătate.

Prin modă, muzică, dans şi momente artistice unice, persoanele cu dizabilităţi vor fi promovate, fără a fi excluse însă persoanele fără dizabilităţi. Practic la acest eveniment poate veni oricine doreşte să se alăture acestui nobil demers.

Evenimentul este organizat de către Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România – CNDR, reprezentantul în România al European Disability Forum, în parteneriat cu Asociaţia “Paşi Rotunzi” şi Bya Fashion. În sprijinul acestui festival s-au alăturat câteva nume importante în lumea modei precum Doina Levintza şi Cătălin Botezatu, care şi-au anunţat susţinerea şi prezenţa la eveniment!

Mulţumesc Mihaela pentru informaţie!

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

    • Mihaela, ai tot respectul meu pentru ceea ce faci si pentru felul tau de a gandi! Asa ar trebui sa gandim toti! Te sustin din toata inima!

  1. Sunt oameni care merita a fi promovati. Oamenii care au ceva de spus, asa cum esti si tu, albinuță, cu toate hobby urile tale, de exemplu. Ne citim și aflăm multe unii despre alții, și uite cum un astfel de eveniment ne aduna in bucurii la indemana. Sa-i tinem pumnii impreuna Mihaelei, fata noastra ambitioasa care ne intrece in explorari de tot felul.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.