Sânzienele sau Drăgaica

În ziua de 24 iunie românii creştini ortodocşi sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi Aducerea Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Sărbătoarea mai este cunoscută popular sub numele de Sânziene sau Drăgaică. Tot în această zi, românii mai sărbătoresc şi Ziua Internaţională a iei.

Denumirea sărbătorii de Sânziene are legătură cu Sancta Diana, zeiţa naturii, vânătorii, fertilităţii şi a lunii în mitologia romană. După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă care se învârteşte ameţitor.

Prima semnalare etnofolclorica a sărbatorii de Sânziene îi aparţine lui Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae” unde realizează o descriere amanunţită a obiceiului de Sânziene asimiland-o culturii zeiţei Ceres:

„Prin ea (Sanziana, Dragaica) o înţeleg pe Ceres. Căci în această vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele şi îi dau numele de Drăgaică. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe basmale colorate şi-şi prind de mâini cheile din hambarele lor. Astfel impodobita, cu mainile intinse şi cu panglicile batute de vant, incat sa se infaţişeze ca o zburatoare, se intoarce de la camp acasa, cantand şi jucand, trecand prin toate satele de unde sunt insoţitoarele sale, cari cu cantece anume o numesc cat mai des sora şi stapana lor”.

Mai departe, Dimitrie Cantemir menţioneaza şi onomasticul Sanziene:

„Numele este premergator Santului Ioan. Ţaranii sunt convinşi ca in ziua dinaintea acestui sfant soarele nu-şi urmeaza drumul sau drept ci merge cu sarituri. In ziua aceasta toţi ţaranii se scoala inainte de rasaritul zorilor şi privesc cu ochii ţinta rasaritul soarelui şi lumina lui face sa tremure ochii lor nerabdatori, ei atribuie soarelui mişcarea care se petrece in ei şi intra in casa bucuroşi de ceea ce au vazut” (Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei).

Suprapunandu-se peste sarbatoarea creştina a ”Naşterii Sfantului Ioan Botezatorul”, sarbatoarea pastreaza un amestec fascinant de culturi arhaice, precreştine şi agrare sub semnul magiei şi vrajitoriei.

Drăgaica este deasemeni o floarea galbenă denumită științific Galium verum, sau sânziană, care de obicei înflorește în perioada ritualului. Dacă florile nu sunt înflorite, este semn rău, înseamnă că ceva a încurcat desfășurarea anului, sau că oamenii au supărat sânzienele.    

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii considerau că noaptea de Sânziene este o noapte magică (23-24 iunie), când Porţile Cerului se deschid, iar zânele coboară pe pământ. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevarate preotese ale soarelui, divinitaţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Ritualul  de origine agrară, practicat în noaptea dinainte de 24 iunie prin Muntenia, Moldova şi Oltenia în perioada solstiţiului de vară (cea mai lungă zi a verii) vizează prosperitatea şi protecţia culturilor, mai ales de cereale. Tradiţia cere ca în această zi nimeni să nu lucreze pentru că în această zi este cap de vară, iar Soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.

Sînzienele în această noapte umblă pe pământ sau plutesc prin aer, cântă și dansează, înzestrând plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și de vijelii. Ele sunt zâne bune, dar, atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni și forțe distructive, stârnind furtuni și vijelii, aducând grindină, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor” sau lăsând câmpurile fără rod. Hora lor face ca fructele să se coacă mai repede, ferindu-le de stricăciuni şi putrezire. Traditia spune ca sanzienele au puterea de a indeparta raul si boala.

“Du-te, Soare, vino, Lună
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea – floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie,
Floare pentru cununie,
Babele să le rostească,
Până-n toamnă să nuntească.”

Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, Sânzienele se supără, asemenea înrăitelor iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă uşor. Pe cei care au jurat strâmb sau au făcut alt rau, îi aşteaptă pedepse îngrozitoare, deoarece Sânzienele sunt mari iubitoare de dreptate.

Potrivit tradiţiilor, în unele zone, fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi împletesc cununi. Apoi aruncă peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agaţă de horn, vestesc o cununie apropiată. În zorii zilei flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Asemeni legendei, se alege “Dragaica”. Este propusa una dintr-un grup de şapte fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Dragaicei porneste prin sat si pe ogoare.  La rascruci fetele fac o horă si cântă voioase.

În alte zone fetele nemăritate îşi pun flori de sânziene sub pernă pentru a-si visa ursitul. O alta traditie spune ca fetele care vor purta flori de sanziene in par sau in san in aceasta zi vor deveni mai atragatoare si mai dragastoase.

Un alt ritual săvârşit de Sânziene ar fi scăldatul în rouă. Roua din noaptea de Sanziene are tainice virtuti; in multe parti ale lumii se crede ca daca te stropesti cu ea pe trup, acesta va deveni frumos si suplu, iar daca te speli cu ea pe fata, vei fi chipes si mandru. Daca roua se aduna pe frunze de sanziene si o culegi dimineata, ea va indeparta de mana care a atins-o artroza si durerile osoase. Orice obiect impregnat cu pretioasa “Apa de Stele” devine un talisman: este de ajuns sa-l lasi in seara de dinainte si sa-l iei dimineata, inainte de a-l vedea Soarele.

Noaptea Sanzienelor,
Intre cer si pamant…
Iubite de Luna si vant,
Plutesc peste plaiuri…
Alaiuri de zane cantand.
Cunune-mpletesc…
…din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspat culese…
Din roua de seara…
Cunune-mpletite.
Soarele si Luna… de-or purta cununa…
Fi-vor numai Una
Apoi…, in padurea batrana…
Zane la fantana
Aseaza pe ape,
Iubiri arzatoare, din raze de floare.
In noaptea minunata…
Se-arata atunci…
odata…
Din dragoste-ntrupat,
Stejarul fermecat…
Razele Lunii,
I-au despletit cununa,
Si zanele-i teasa
Din lumina-aleasa.
La radacina lui te-astept,
Zburator purtat de vise.
In miez de noapte un sarut,
Pe buze iti voi pune.
In brate sa ma tii…
In ochii-ti sa ma pierd…
…pana-n zori de zi…
Si zane sa ne cante,
Pe aripi sa ne poarte,
De mana sa ne tinem,
Iubind in miez de noapte,
In noaptea fermecata.

În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru ca acest scăldat ritual să aibă efectul scontat, se respectă anumite condiții: în zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă. În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc și mai ales nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt împlinite, cine se spală cu roua respectivă va fi sănătos și drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face și ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soț și să aibă copii frumoși și sănătoși. In trecut se puneau flori de sanziene in patul femeilor ce urmau sa nasca, pentru ca se considera ca astfel vor avea o nastere mai usoara.

În noaptea de Sânziene, feciorii umblă cu făclii aprinse, le rotesc după cum merge soarele pe cer, înconjoară cu ele curţile şi grădinile într-un ritual solar de purificare şi fertilizare, după care le împlântă, înainte de a se stinge, în mijlocul holdelor şi al livezilor.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

Există mai multe tradiţii în această zi de aprindere a focurilor de-a lungul anului, dar nici una ca noaptea de Sânziene cum se practică în Maramureș. In satele din Maramures cu precădere, se aprind cele mai spectaculoase, focuri la miezul nopţii. Se păstrează și astăzi obiceiul ca fiecare membru al unei gospodarii să arunce peste casă propria cunună. In funcție de locul în care aceste cununi rămân, sunt deslușite diferite simboluri. „Astfel, dacă cununa rămane pe acoperiș este semn bun, de belșug în casa respectivă. Dacă, însă, cununa cade înapoi este semn rău, chiar de moarte, care prevestște că persoana respectivă va muri, cel mai probabil în acel an. Dacă cununa cade peste casă este un semn bun pentru fete, înseamnă că acestea urmează să se căsătorescă. Dacă cununa căzută după casă este al unui fecior este semn rău. Fie are să părăsească gospodaria în care a crescut pentru a merge ca ginere fie are să se înstrăineze.

Un alt ritual dedicat sânzienelor este cel al făcliilor, la care participă doar bărbații. Acestea sunt confecționate de feciorii sau bărbații însurați cu o zi înainte de sânziene. Făclia este făcută dintr-un par uscat care se crapă în 4 și în mijlocul parului se pune rășină culeasă de pe molizi și brazi într-un coș făcut tot din coajă de molid. Pentru a se aprinde repede se pun surcele uscate și câlți.

In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul „boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic. Dimineaţa dupa ce mergeau cu boii la adapat, gospodarii impleteau cunune din sanziene pe care le aşezau in coarnele animalelor zicand:

„Boule cu ochi de soare
Umple-mi graul in hambare
Şi ţi-oi da colac frumos
Ca pieliţa lui Cristos”.

Apoi scoteau din traista colacul boului, framantat numai cu apa şi sare, copt de gospodina cu o zi inainte, il rupea in bucaţi hranind boul, iar faramiturile ramase le arunca, in paşune, acolo unde au inflorit sanzienele.  Conform prezentarii obiceiului, din cartea ”Anotimpuri magico-religioase”, transcrise de Marcel Lapteş, cununa boului este pregatita in ziua de Sf. Ioan Botezatoriu (la Sanziene) pentru a obţine recolta buna şi pentru a pastra vitele sanatoase.

Se mai spune ca la miezul nopţii de Sanziene, pentru cateva momente, infloreşte iarba-fiarelor, cu care se pot descuia toate lacatele. Astfel necuvântătoarele în acestă noapte prind glas. Aceasta înfloreşte şi străluceşte în întuneric ca aurul, iar la răsărit picură sânge, lăsând urme ca de rugină pe pământ. I se mai spune „iarba-tâlharilor” şi este o plantă miraculoasă, cu care hoţii şi haiducii pot deschide orice încuietoare, pot rupe zăbrelele şi cătuşele.

În noaptea de Sânziene, şi numai în noaptea de Sânziene se culege „nebunariţa”, cea mai veche plantă folosită în ritualurile magice, una dintre componentele alifiei cu care se ungeau vrăjitoarele pentru a putea zbura. În noaptea de Sânziene, animalele grăiesc cu glas de om şi, de le poţi asculta, numai în astă-noapte poţi afla de la ele nebănuitele taine ale lumii. În noaptea de Sânziene, porţile cerului sunt deschise şi se întorc strămoşii acasă. Sunt „Moşii de Sânziene”, când se pomenesc morţii din neam, se aprind lumânări, se aduc ofrande vegetale la morminte și se dă de pomană.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sanziene au loc balciuri. Acestea erau in trecut un bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Printre cele mai renumite targuri se numara cele de la Buzau, Focsani, Campulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Carbunesti, judetul Olt, Giurgeni, judetul Ialomita, Brosteni, judetul Mehedinti) si, cel mai cunoscut, Targul de Fete de pe Muntele Gaina.